"(...) personajele caragialiene şi replicile lor trimit către realitatea din afara teatrului - de data aceasta democratică, nu totalitară - pe care o desfac şi o traduc plastic. Un Trahanache al doilea, dar deloc mai prost, ci upgradat, după cum se ştie, cu Caţavencu, este Agamemnon Dandanache, jucat memorabil de Mălăele. (...) Idiotul suprem al piesei, cum l-au văzut mulţi, e de fapt cel mai lucid interpret al realităţii în care se mişcă şi în care lihniţii vor să devină şi ei graşi. (...) Burţile sînt invidiabile, văzute de jos; şi destul de stînjenitoare, văzute de sus. Marii combinatori şi cîştigători nu au nici burdihane pe care să le vază cetăţenii, nici scrisori de pierdut.(...). Mergeţi la Naţional să-i vedeţi".
Daniel Cristea Enache, Observator Cultural - În lumea lui Swift
"Un recent spectacol - o viziune personală a lui Horațiu Mălăele, care semnează și regia - montat pe scena Teatrului Național București aduce în actualitate și face vizibile, nu doar absurdul și mizeria vieții politice românești - nu de puține ori percepute cu simpatie și amuzament -, ci mai ales grotescul și urîtul acestei lumi. Un spectacol -O scrisoare pierdutăde I.L. Caragiale, cu titlulScrisoarea, în versiunea TNB - foarte plastic și antrenant. Cu accente expresioniste în scenografie, dar și în jocul actorilor. Cum nu am mai văzut un astfel de Caragiale (...)"
Bedros Horasangian, Observator Cultural - În țara lui Horațiu Mălăele
"Scrisoarea pierdută" a lui Caragiale devine și "Scrisoarea" lui Horațiu Mălăele, recitită în cheie regizorală nouă, dar fără a părăsi tiparul impus de autor. (...) Mălăele a eliminat lungile tirade ale politicienilor (oricum, le vedem în fiecare zi în Parlament și la televizor...), în schimb, a insistat mai mult asupra creionării personajelor, definite, în primul rând, prin burți direct proporționale cu înălțimea poziției sociale. (...) E drept, lumea lui Caragiale, ca și lumea noastră, este una destul de tristă și rea, dar Mălăele reușește să vorbească despre ea fără patimă, fără venin, fără încrâncenare, cu o detașare olimpiană, reconfortantă. Cât despre poantele lui specifice, care străbat spectacolul de la început până la sfârșit, te lăsăm, iubite spectator, să te delectezi descoperindu-le singur."
Gabriela Hurezean, Cronica Română - Burdihanul ca stâlp de rezistență al societății
"Horaţiu Mălăele îşi poate permite şi asuma luxul de a realiza un scenariu după "O scrisoare pierdută", căruia îi pune titlul "Scrisoarea". Însă, nu vă speriaţi, rezultatul nu e o bazaconie în căutarea cu orice preţ a insolitului, ci un galop de sănătate, un circuit dens, intens şi coerent în istoria de amor şi intrigă politică, aşa cum o ştim. Cu alte cuvinte, un Caragiale adevărat, autentic, by Horaţiu Mălăele. Rezultatul este un spectacol cu o puternică personalitate, cu o plastică impresionantă şi o atentă construcţie comică.
(...) un Caragiale concentrat, care te interesează, un Caragiale netrădat, ci din contră pus în valoare, focusat, un crochiu fin dar acut al unui univers înspăimântător de actual. Curat teatral! Curat Naţional!"
Răzvana Niţă, Port.ro - "Schizoica" - foaie de parcurs politic: de la "gâri-mâri" la "curat constituţional"
Spectacolul de la Naţional intensifică şi amplifică la maximum satira (ca dovadă supremă a lucidităţii vizionare a clasicului). Totodată, insistă pe o generalizare în timp, pe arcul : trecut în care se regăseşte prezentul, prezent care oglindeşte şi perpetuează trecutul. (...) Lumea « formelor fără fond » (conform cunoscutei teorii maioresciene) devine una deopotrivă a lipsei de fond şi de formă. (...) Horaţiu Mălăele îl scoate pe Caragiale din registul realismului clasic, situându-l în cel al grotescului, burlescului, al kitsch-ului, al lipsei de măsură în tot şi în toate. (...) Mare maestru al comediei, el însuşi artist strălucit, dublat de un înzestrat caricaturist, Horaţiu Mălăele-regizorul umblă inspirat la butoanele efectelor amuzante şi cu haz : intrări în scenă originale, contrapuncturi gestuale vizuale şi sonore ironice, contraste provocatoare ale râsului, alternări ingenioase de ritmuri.
Natalia Stancu, Teatrul azi, nr.12 - Caragiale - între actualitate şi stilizare violent grotescă
"Spectacolul senzaţional merge pe principiul diformităţii şi al enormităţii. Ca şi Caragiale domnul Mălăele vede monstruos şi foarte haios. Regizorul nonconformist mută personajele dintr-o Scrisoare pierdută în altă Scrisoare, şi deschide altfel plicul mutând liota măştilor spre senectute.
Spectacolul abundă de sclipiri marca Mălăele care în apariţia celebrului Dandanache în căruciorul handicapatului cu clopoţel, împins de doi însoţitori, consilieri personali ai demnitarului, e dea dreptul apoteotică. Şi discuţia dintre senil cu aliaţii lui politici atinge sublimul comic. Nu se poate mai mult, nu se poate mai sus!
Şi avem controlul cuvintelor. Interpretarea lui Mălăele depăşeşte tot ce s-a jucat genial până la el, în rolul acesta. (...) ce realizează actorul Mălalele e un monument comic interpretativ. (...) Intonaţia e venită din cerul comediei. Expresia satirică e diabolică. Caricatura enormă. Tabloul e dantesc românesc.
Scrisoarea lui Mălăele, deliberat polemică, curajos estetică, este indubitabil foarte comică. Regalul durează două ore fără un sfert, fără pauze, place spectatorilor, stârneşte multă voie bună, cei din tânăra generaţie îl aplaudă ca atare, iar cârcotaşii îl iau în mod sigur la puricat".
Dinu Grigorescu, Literatorul -Mălăele cel mai tare în parcare într-o scrisoare la TNB
